Coasta scheletelor si negura datatoare de viata

Azi calatorim pe coasta Namibiei. Fiind in tema cu sezonul in care ne aflam, m-am gandit sa va prezint un loc indepartat, nu foarte vesel, dar interesant din punct de vedere geografic si biologic. La granita dintre apele reci ale Oceanului Atlantic si dunele fierbinti ale desertului Namibiei, se afla Coasta scheletelor sau „coasta iadului” cum au numit-o navigatorii portughezi. Aceste denumiri ale taramului au aparut in urma sutelor de naufragii ce au avut loc de-a lungul timpului in zona. In 1859, cand exploratorul si naturalistul suedez, Charls John Andersson, si-a adus corabia pe malul coastei a spus „moartea ar fi preferabila surghiunirii pe un astfel de taram”.

shipwreck-skeleton-coast__1920x864
http://www.discoverafrica.com

Exista foarte multe legende si povesti create de supravietuitorii naufragiilor de pe coasta. In ciuda povestilor mai mult sau mai putin adevarate, in 1943, a fost facuta o descoperire cu adevarat macabra. Douazeci de schelete umane zaceau pe plaja, toate decapitate, iar pe o placuta de lemn era scris „Pornesc spre un rau la 60 de mile spre nord, iar daca cineva va gasi aceasta si va veni dupa mine, Dumnezeu sa-l ajute!-1860”. Nu s-a descoperit niciodata cine erau victimele si cu atat mai putin de ce le lipsea craniul.

nava-otavi-epava.jpg
http://www.zawebsdata.co.za

Desi pare un loc sinistru si pustiu este foarte spectaculos. Intalnirea dintre ocean si desert creeaza un peisaj mirific si de asemenea natura capata o alta forma in aceste zone. Din cauza conditiilor precare vietuitoarele au dezvoltat abilitati extraordinare de supravietuire. Animalele si plantele folosesc cu grija fiecare picatura de apa si hrana pe care o gasesc pentru a-si asigura existenta.

namib-desert-meets-sea-2[2]
http://www.amusingplanet.com

Se spune ca unde este apa este si viata, intr-adevar o picatura de apa face diferenta dintre viata si moarte. Chiar si intr-un desert, in mijlocul pustiului, natura isi face posibila supravietuirea. Astfel, gandacul Onymacris unguicularis ne demonstreaza cum negura ii asigura aportul de apa necesar intr-un desert lipsit de resurse. Noaptea, dupa ce se lasa ceata, gandacul se apleaca cu capul in jos si asteapta. Ceata se condenseaza pe spatele insectei si cand se aduna destula, picatura se prelinge pana ajunge la gura gandacului.

1242981.jpg
http://www.natgeocreative.com

Un alt exemplu ar fi vipera de desert. Aceasta isi sterge solzii cu limba pentru a aduna picaturile de condens de pe corpul ei. Chiar si oamenii au supravietuit datorita cetii cand un avion a aterizat fortat in aceasta regiune, iar supravietuitorii au fost nevoiti sa soarba picaturile de ceata depuse pe aripa avionului, datorita negurii foarte dese.

613664525-cerastes-vipera-digging-in-sahara-das-versunkene-paradies-sandy-desert
http://www.footage.framepool.com

Exista si plante adaptate la temperaturile ridicate si anume Welwitschia mirabilis, o planta care prezinta doar doua frunze mari si late care acumuleaza umezeala si ajuta planta sa se hraneasca. Aceste frunze nu cad niciodata, nu se usuca si nu se opresc niciodata din crestere. De cele mai multe ori ajung pana la 6-8 metrii si se rup din cauza frecarii cu nisipul, dar asta nu afecteaza planta, avand capacitatea de regenerare. Planta prezinta milioane de pori pe intragul corp, iar tulpina si florile cresc pana la 3 m, astfel reusesc sa adune foarte multa apa din atmosfera. Welwitschia este si foarte longeviva, existand exemplare in varsta de 2000 de ani.

01428-01
http://www.cdn.shopify.com

Source: Descoperiti minunile lumii (Reader`s Digest)

Adela Teban

Anunțuri

4 comentarii la ”Coasta scheletelor si negura datatoare de viata

  1. Rar, chiar extrem de rar mi se intampla sa gasesc articole scrise de romani despre acele meleaguri, ultimul spre exemplu (destul de vechi) era despre o romaca din Galati care a pus bazele echivalentului SMURD de pe la noi, dar in Namibia. Imi incalzesc sufletul gandurile despre coastele Namibiei, ani de zile am navigat in acele ape, iar zilele de recreere ni le petreceam putin mai la sud de “coasta scheletelor” in Walvis-Bay, un oras cochet si tare linistit, doar marinarii diverselor flote ce poposeau pe acolo dand culoare strazilor pustii. Nici nu stiu ce regret mai intai acum, vremurile petrecute acolo, departe de casa, sau tineretea pierduta in acel colt de lume. Cei mai curiosi, ne avantam pe drumul din desert spre Swakopmund, un pic si mai la sud de Walvis-Bay in care ajungeam cu totii, despre care nu stiu de unde aflasem noi ca se turnase filmul “Piedona africanul” destul de recent in acele vremuri. Tot acea zona, Walvis-Bay, Swakopmund chiar pana la Luderitz, in laguna pot fi admirate pasarile flamengo, iar terenurile diamantifere sunt cele mai vestite!!!
    Frumos articol, felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

    • Multumesc, ma bucur ca v-a placut. Mi se pare foarte interesant ce-mi spuneti despre acea zona, mi se pare si mai interesant ca ati avut ocazia sa mergeti acolo. Avand in vedere ca nu toti avem ocazia sa calatorim atat de departe, m-am gandit ca ar fi frumos sa prezint cateva locuri uitate de pe pamant. Macar virtual sa le putem admira.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: